Internetul a devenit o componentă esențială a vieții moderne, practic neexistând niciun domeniu în care acest instrument să nu fie folosit într-un mod extensiv. Cei mai mulți dintre utilizatori folosesc Internetul fără a cunoaște modalitatea în care funcționează. O componentă care nu poate lipsi din sistemul care asigură funcționarea paginilor web este serverul, mai exact componentele hardware care găzduiesc informațiile necesare.
Cuprins:
2. Avantaje ale VPS hosting-ului
3. Criteriile de alegere a unui server VPS
1. Ce este un VPS
Serverul VPS reprezintă o inovație pe care firmele de hosting o pun la dispoziția clienților pentru micșorarea cheltuielilor de închiriere a unui server, dar fără a face rabat la calitatea serviciilor oferite. Mai exact, un server virtual privat este o tehnologie prin intermediul căreia un server poate găzdui mai multe pagini web în același timp prin crearea unei mașini virtuale. Cu ajutorul său se vor aloca în comun resursele unui server fizic.
Acest tip de server a apărut din cauza faptului că, de cele mai multe ori, un server fizic nu era utilizat la întreaga lui capacitate, mai ales pentru că procesorul înregistra perioade lungi de timp în care nu era folosit eficient. Din această cauză, tehnologia VPS permite timesharing-ul puterii procesorului, dar și alocarea în același timp a memoriei RAM și a spațiului de stocare propriu.
Prin folosirea unui server VPS, costurile de operare pentru o pagină web scad semnificativ, în schimb, calitatea serviciului oferit este aceeași. Trecerea de la un server dedicat la unul VPS va trece neobservată în 99% dintre cazuri pentru proprietarul paginii web, dar și pentru utilizatorii săi.
2. Avantaje ale VPS hosting-ului
Tot mai mulți clienți care apelează la serviciile de web hosting aleg să-și găzduiască paginile lor de internet pe un server virtual privat, avantajele acestei opțiuni fiind evidente. Cu câteva excepții, ca de exemplu paginile cu un trafic extrem de ridicat sau cele din domenii sensibile, cum ar fi domeniul bancar, utilizarea unui astfel de server devine cea mai bună alegere datorită numeroaselor avantaje pe care această tehnologie le oferă:
- Costurile întreținerii acestui server sunt mult mai mici decât în cazul unui server dedicat. Atunci când fiecare ban contează pentru succesul unei afaceri care activează în domeniul online, această opțiune nu poate decât să aducă puncte în plus;
- Garantarea unor resurse hardware este un alt avantaj de care se pot bucura clienții care caută găzduire de pagini web. Cei care aleg un server VPS vor primi resurse dedicate, cum ar fi memoria RAM și spațiul pe hard disk, pe care nu îl vor partaja cu nimeni. De cele mai multe ori, singura resursă partajată va fi procesorul care oricum nu era folosit în mod eficient în cazul unui server dedicat;
- Disponibilitatea 24 de ore din 24 a paginii web este atinsă prin utilizarea tehnologiei, chiar dacă apar probleme de hardware. Dacă această situație intervine, atunci serverul VPS este mutat automat în sistemul gazdă prin intermediul tehnologiei cloud, fără ca pagina web să nu mai fie online;
- Adaptabilitatea poate fi un alt avantaj, utilizatorul putând opta pentru ce aplicații să adauge la pagina lui web.
3. Criteriile de alegere a unui server VPS
După ce ai aflat ce înseamnă VPS, poți să treci la găsirea unuia în cunoștință de cauză. Dintre criteriile de alegere se pot menționa următoarele:
- Cel mai important criteriu pentru alegerea serverului virtual potrivit este cantitatea de memorie RAM necesară pentru funcționarea în bună regulă a paginii web. Majoritatea ofertelor se diferențiază prin numărul de GB de memorie RAM. În cazul unei pagini cu un trafic minim spre mediu, adică până în 100 de mii de vizitatori pe lună, doi GB de memorie RAM sunt suficienți dacă traficul este echilibrat în timpul zilei. În cazul în care există vârfuri ale traficului în anumite perioade de timp, memoria RAM trebuie suplimentată pentru a nu apărea blocări ale site-ului. Dacă numărul de vizitatori depășește 200 de mii de accesări pe lună, un minim de 4 GB trebuie asigurați pentru o funcționare eficientă;
- Spațiul de stocare este necesar pentru funcționarea sistemului de operare. Minimul care trebuie asigurat în această privință este de 10 GB, dar specialiștii recomandă pentru a nu apărea probleme achiziționarea de 20 de GB de spațiu de stocare;
- Frecvența procesorului nu este esențială decât în cazuri speciale, așa că, de regulă, un singur CPU este suficient, deoarece această componentă nu este folosită la nivel maxim.
În concluzie, alegerea unui server VPS poate reprezenta o opțiune perfectă pentru întreprinzătorii care vor să țină costurile sub control, dar care în același timp urmăresc să ofere clienților servicii de calitate 24 de ore din 24.